Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în legătură cu achiziţionarea unui elicopter folosit la operaţiuni de salvare, fiind cel de-al şaselea dosar.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni , în 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră, CJ Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria).
DNA precizează că, în 29 martie 2013, Nicuşor Constantinescu a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect ‘Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat’, ‘Servicii de transport ocazional’ şi ‘Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor’, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv.
„În 1 iulie 2013, inculpatul Constantinescu a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, Constantinescu a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 — 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului”, se arată în comunicatul DNA.
Până în acest moment, Consiliul Judeţean Constanţa nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.