Un fost profesor de istorie din Bucureşti, suspectat de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat că ar fi întreţinut relaţii cu un băiat de 15 ani, abuzând de autoritatea şi influenţa sa asupra victimei. La percheziţii, anchetatorii au descoperit peste 2.300 de CD-uri şi DVD-uri, dar şi alte medii de stocare susceptivile a conţine imagini pornografice cu minori.
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat, în Bucureşti.
În urma percheziţiei, au fost ridicate 4 HDD-uri interne, un laptop, 2.343 de medii optice (CD şi DVD), 3 telefoane mobile, 2 stick-uri de memorie, 12 mini-casete video de 8 mm, 32 de casete video VHS.
”În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada anilor 2000 – 2015, acesta, în vârstă de 59 de ani, din Bucureşti, fost profesor de istorie, ar fi produs şi deţinut materiale pornografice cu minori. De asemenea, ar fi întreţinut acte sexuale cu un băiat minor, în vârstă de 15 ani, abuzând de autoritatea şi influenţa sa asupra victimei”, anunţă anchetatorii.
Potrivit acestora, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Activităţile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Romane