O grenadă de exerciţiu a fost descoperită, miercuri, de un cioban pe păşunea de lângă Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, elementul de muniţie fiind predat de bărbat autorităţilor, care au spus că nu era încărcat cu explozibil.
Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, miercuri dimineaţă, un cioban care se afla cu oile pe păşunea de lângă aeroport a găsit o grenadă de exerciţiu, a ridicat-o şi a predat-o autorităţilor.
"Obiectul a fost preluat de specialiştii pirotehnişti care au constatat imediat că este vorba de o grenadă ofensivă de exerciţiu lestată (care nu a fost niciodată încărcată cu explozibil), folosită pentru antrenamentul militarilor la aruncarea pentru precizie şi distanţă. Carcasa este din cauciuc şi, pentru că nu reprezenta niciun pericol, nu a fost nevoie să fie aplicate măsuri suplimentare de siguranţă", se arată în comunicat.
Specialiştii avertizează că, dacă sunt găsite astfel de obiecte, să nu fie ridicate din teren şi să se apeleze imediat la 112.