Zeci de poliţişti fac, marţi, percheziţii în judeţele Ilfov şi Călăraşi pentru destructurarea unei grupări infracţionale ai cărei membri ar fi furat, în cursul acestui an, zece autoturisme, cauzând un prejudiciu estimat la 40.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al IJP Dâmboviţa, 50 de poliţişti din cadrul acestei structuri fac, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi cu sprijinul colegilor din Buzău, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov, opt percheziţii domiciliare în Ilfov şi Călăraşi, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în furturi de autoturisme.

Totodată, în cauză se fac controale şi la două parcuri de dezmembrări auto.

Conform sursei citate, membrii grupării sunt bănuiţi că, în cursul anului 2015, ar fi sustras zece autoturisme, profitând de faptul că acestea erau neasigurate, cauzând astfel un prejudiciu estimat la 40.000 de euro.

În urma percheziţiilor, vor fi puse în executare zece mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa pentru audieri.