Exporturile de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, vor fi suspendate până la 31 august, potrivit unui proiect de ordonaţă de urgenţă lasant în dezbatere publică, sâmbătă, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Două proiecte de act normativ au fost elaborate "având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor, precum şi impactul asupra mediului".
Conform notei de fundamentare a uneia dintre ordonanţe, "prezentul proiect de act normativ are ca obiect de reglementare suspendarea exportului de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, încadrat la poziţiile tarifare 4401, 4403 şi 4407, până la data de 31 august 2015".
Cel de-al doilea proict de act normativ prevede că în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, orice operaţiune de export şi livrare intra-comunitară trebuie să fie însoţită de licenţă.
"Licenţa se va emite pe fiecare operaţiune de export sau de livrare intra-comunitară şi va conţine următoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienţa, încadrarea tarifară, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimată în metri cubi, preţul de vânzare, destinaţia, modalitatea de transport în afara ţării şi biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare", conform notei de fundamentare a celui de-a doua ordonanţe de urgenţă.
Proiectele de OUG au fost elaborate de un grup de lucru format din experţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.
Cele două proiecte de OUG vor fi supuse aprobării în următoarea şedinţă de Guvern.