Până la 400 de imigranţi au dispărut duminică în naufragiul în Marea Mediterană al unei ambarcaţiuni improvizate, potrivit supravieţuitorilor debarcaţi marţi dimineaţă în Italia şi chestionaţi de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi ONG-ul "Save the children", scrie AFP.
Paza italiană de coastă, care a venit duminică şi luni în ajutorul a 42 de vase încărcate cu peste 6.500 de imigranţi, a anunţat luni că a salvat 144 de persoane şi a recuperat nouă corpuri după naufragiul uneia din aceste ambarcaţiuni.
Conform OIM şi organizaţiei "Save the children", între 144 şi 150 de supravieţuitori ai unui naufragiu au ajuns marţi dimineaţă la Reggio Calabria, în extremitatea sudică a Italiei. Cele două ONG-uri nu au fost însă în stare să confirme dacă este vorba despre naufragiul amintit de paza de coastă.
"Potrivit mărturiilor culese în ultimele ore de la cei 150 de supravieţuitori debarcaţi la Reggio Calabria, printre care câţiva minori, ar fi aproximativ 400 de victime în acest naufragiu care a avut loc la 24 de ore de la plecarea de pe coastele libiene", a anunţat "Save the children" într-un comunicat.
"Printre victime s-ar afla numeroşi băieţi, probabil minori", a adăugat organizaţia neguvernamentală. Potrivit primelor mărturii, la bordul navei se aflau între 500 şi 550 de persoane înainte să se răstoarne.
Naufragiu în Marea Mediterană. Până la 400 de imigranţi au dispărut
15 aprilie 2015
(49 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
5 morţi şi 13 răniţi în urma unor ploi puternice în Macedonia
(4 august 2015)
41 vizualizări
Procurorul general cere avizul preşedintelui pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu, Roman şi Voican Voiculescu în dosarul Revoluţiei
(2 aprilie 2018)
62 vizualizări
Un bărbat a murit, iar fiul său a fost rănit, într-un incendiu izbucnit în locuinţa lor în timp ce se aflau la priveghiul soţiei
(11 februarie 2017)
141 vizualizări
Gărzile de coastă italiene au salvat 1.800 de imigranţi din largul coastelor Libiei
(1 septembrie 2016)
32 vizualizări
Un oleoduct rusesc a provocat deversarea unei cantităţi necunoscute de petrol în Marea Neagră
(25 decembrie 2014)
37 vizualizări
Doi morţi şi trei răniţi grav după ce o dubă s-a ciocnit cu un autoturism, între Râmnicu Vâlcea şi Horezu
(22 mai 2018)
54 vizualizări
Parteneriatul România-SUA funcţionează. O nouă întânire la nivel înalt
(17 noiembrie 2014)
75 vizualizări
Dinel Staicu, condamnat definitiv la 9 ani de puşcărie!
(11 iunie 2015)
57 vizualizări
Explozie a unei maşini-capcană la o bază a jandarmeriei, în sud-estul Turciei
(12 aprilie 2016)
45 vizualizări
Denisa Manelista a murit
(23 iulie 2017)
1041 vizualizări
Prognoza meteo pentru ianuarie şi februarie
(29 decembrie 2015)
111 vizualizări
Accident mortal la Româneşti
(18 noiembrie 2013)
220 vizualizări
Sute de imigranţi morţi în largul Libiei, după răsturnarea a două ambarcaţiuni
(28 august 2015)
37 vizualizări
Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, reţinută de DNA în dosarul Alinei Bica
(24 noiembrie 2014)
89 vizualizări
Doi turişti au încercat să oprească un avion
(19 iunie 2015)
43 vizualizări
DNA cere aviz pentru arestarea senatoarei Anca Doina Tudor
(19 februarie 2016)
74 vizualizări
Toni Greblă, propus pentru CC
(16 decembrie 2013)
77 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























