Pe o reţea de socializare a fost postat un fimuleţ înregistrat la o serbare de sfârşit de an de la şcoală privată din Constanţa în care este prezentată o scenetă despre uciderea familiei Brâncoveanu. În imagini apar copii cu vârste de opt-nouă ani, care sunt ”decapitaţi” de un ”călău”.

Imaginile au fost filmate la Şcoala ”Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Constanţa, unde a fost pusă în scenă o piesă de teatru care relata execuţia domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, în anul 1714.

În filmare se poate observa cum un ”călău” care poartă o eşarfă neagră pe faţă taie rând pe rând capetele celor cinci copii. Aceştia îşi spun rugăciunile şi apoi îşi pun cuminţi capul pe o bancă, fiind apoi ”decapitaţi” cu un topor din plastic. La finalul scenetei este ”executat” şi cel care joacă rolul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Serbarea se încheie în ropote de aplauze din partea asistenţei, formată în majoritate din părinţi şi elevi, între care se pot observa şi copii cu vârste mai mici de 10 ani.

Conducerea unităţii de învăţământ spune că totul s-a petrecut cu acordul părinţilor şi nu au existat plângeri în legătură cu această scenetă, a cărei menire era ”să îi înveţe pe copii istorie”.

Mediafax