Turista din Germania care a căzut în gol peste 200 de metri de pe un versant din Munţii Făgăraş a fost scoasă din prăpastie, ea fiind decedată. Ceilalţi trei turişti care o însoţeau urmează să o identifice.

Femeia care, vineri după amiază, a căzut peste 200 de metri în gol de pe un versant din Munţii Făgăraş, într-o zonă foarte greu accesibilă, a fost recuperată de către salvamontişti, la finalul unei acţiuni care a durat câteva ore. 

Turista, care avea aproximativ 45 – 50 de ani şi era originară dintr-o familie de saşi din zona Făgăraşului, a fost preluată de către Serviciul de Medicină Legală, iar celelalte trei persoane cu care venise în România urmează să o identifice, au declarat surse judiciare.

13 salvatori montani din judeţele Argeş şi Sibiu au participat la acţiunea de recuperare.