Un avion al companiei Turkish Airlines a ieşit de pe pistă, miercuri dimineaţa, după ce a aterizat pe o ceaţă deasă în capitala nepaleză Kathmandu, provocând rănirea uşoară a mai multor pasageri, relatează Associated Press.

Oficialii de pe aeroportul Tribhuwan din Kathmandu au declarat că avionul cu 238 de persoane la bord venea de la Istanbul, în momentul în care a avut loc incidentul, miercuri dimineaţă. Ei au precizat că pasagerii prezintă contuzii minore, dar niciunul nu este grav rănit.

Pista era alunecoasă după două zile de ploi şi la momentul aterizării ceaţa era densă. Potrivit autorităţilor, avionul, un Airbus 330, s-a blocat în iarbă şi a fost avariat la partea din faţă.

Tribhuwan, singurul aeroport internaţional din Nepal, a rămas închis miercuri dimineaţa, după incident.