În ultimele 24 de ore, la punctele de trecere a frontierei naţionale, poliţiştii de frontieră au descoperit bunuri nedeclarate, în valoare totală de aproximativ 232.500 lei, potrivit unui comunicat remis, astăzi, de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Printre faptele ilegale constatate de Poliţia de Frontieră, "au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 232.500 lei".
Au fost aplicate amenzi în valoare de 12.400 lei pentru 10 infracţiuni şi 47 de contravenţii săvârşite de cetăţeni români şi străini.
Traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 89.200 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 29.800 treceri mijloace de transport.
Potrivit comunicatului, nu s-a permis intrarea în ţară pentru 7 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România pentru 33 de cetăţeni români din diferite motive legale.
Bunuri în valoare de 232.500 lei, introduse ilegal în ţară
27 martie 2014
(66 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Fostul senator Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat
(13 februarie 2016)
41 vizualizări
Portretul robot al autorului jafului de la o bancă din Cluj-Napoca. FOTO
(19 iunie 2018)
72 vizualizări
Băsescu l-a făcut praf pe Ponta
(8 octombrie 2013)
42 vizualizări
Directorul SRI: Îi voi prezenta noului preşedinte demisia mea
(3 octombrie 2014)
48 vizualizări
Elicopterele SMURD zboară din nou, după 11 zile în care au fost ţinute la sol
(25 decembrie 2014)
43 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 4,4 în judeţul Buzău
(1 septembrie 2016)
29 vizualizări
Miracol la o maternitate din Canada
(16 martie 2014)
51 vizualizări
Aproape 5.000 de percheziţii au fost făcute în 2016 pentru combaterea criminalităţii organizate
(12 februarie 2017)
43 vizualizări
Profesor din Lugoj, anchetat pentru că i-ar fi cerut favoruri sexuale unei eleve de 14 ani
(23 februarie 2016)
56 vizualizări
Pasagerii unui avion Wizz Air, evacuaţi în urma unui incident produs pe Aeroportul Cluj; cursa a fost amânată, fiind făcute verificări
(15 noiembrie 2016)
44 vizualizări
Traian Berbeceanu a scăpat de măsurile preventive
(8 aprilie 2014)
44 vizualizări
Oprescu s-a întors în arest
(29 septembrie 2015)
58 vizualizări
NATO a aprobat un plan de rezerva pentru Romania
(6 septembrie 2014)
60 vizualizări
Un deţinut evadat în urmă cu 14 ani a fost capturat
(4 ianuarie 2014)
46 vizualizări
Jihadiştii SI au fost forţaţi să se retragă din Kobane, oraşul apărat de kurzi
(19 octombrie 2014)
58 vizualizări
Statul Islamic a suferit o înfrângere importantă: Armata siriană a redobândit Palmira în totalitate
(27 martie 2016)
45 vizualizări
Nicuşor Constantinescu rămâne în arest preventiv
(14 noiembrie 2014)
41 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























