Întreaga flotă de bombardiere Tupolev-95 a Rusiei a fost consemnată la sol după un accident în care un militar şi-a pierdut viaţa. Incidentul s-a petrecut într-o regiune din sud-estul ţării. O aeronavă care se pregătea să decoleze a ieşit de pe pistă, din cauza incendiului care a cuprins unul dintre motoare. Unul dintre militarii de la bord a murit şi un altul a fost grav rănit.

Până la finalizarea anchetei, toate cele 63 de bombardiere Tupolev-95 din dotarea armatei ruse au fost consemnate la sol.

Denumit „ Bear (Ursul)”, în terminologia NATO, Tupolev-95 are o lungime de 46 de metri şi o anvergură a aripilor de 50 de metri. Adevărată vedetă a Războiului Rece, TU-95 este dotat cu patru motoare, atinge o viteză de peste 900 de kilometri pe oră deşi nu este un avion reacţie şi poate transporta rachete cu încărcătură nucleară.

Sursa> digi24