Trei din cei 13 zimbri din Rezervaţia Haţeg-Slivuţ au murit, cel mai probabil din cauza bolii limbii albastre, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare declarând ”zonă de resticţie” în judeţul Hunedoara, unde au fost confirmate două focare de boală
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au informat, într-un comunicat de presă, că în judeţul Hunedoara a fost declarată, începând de marţi, "zonă de restricţie", după ce au fost confirmate două focare de boala limbii albastre, în localităţile Haţeg şi Petroşani.
"Începând de azi (marţi - n.r.), DSVSA Hunedoara a declarat zonă de restricţie în judeţul Hunedoara ca urmare a confirmării a două focare de boala limbii albastre în localităţile Haţeg şi Petroşani. Confirmarea celor două focare (unul la specia bovină şi unul la zimbri) a impus declararea focarelor de boală, reactivarea unităţilor locale de sprijin din cadrul primăriilor celor două localităţi şi instituirea programului de măsuri specifice", menţionează reprezentanţii DSVSA Hunedoara.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sivice Hunedoara, Horea Golea, a declarat pentru MEDIAFAX că în decurs de mai puţin de o lună trei dintre cei 13 zimbri din rezervaţia Haţeg-Slivuţ au murit, iar medicii veterinari au luat probe şi le-au trimis la Bucureşti.
"Din câte am înţeles, la doi dintre zimbri, care au murit la două zile distanţă, ar fi fost confirmată boala limbii albastre, însă până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial", a spus Golea. Potrivit acestuia, zimbrii care au murit aveau 5 şi 10 ani, iar al treilea era un pui de un an şi câteva luni.
Horea Golea a adăugat că ceilalţi zece zimbri din rezervaţie sunt monitorizaţi acum, ei fiind mutaţi în ţarcuri de carantină, iar Rezervaţia Haţeg-Slivuţ este închisă.
Celălalt focar de boala limbii albastre a fost confirmat într-o gospodărie din Petroşani.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor informa, în urmă cu o săptămână, că 21 animale au murit în România din cauza bolii limbii albastre, aceasta afectând în prezent 935 de animale din 158 de comune.
Primul caz de boala limbii albastre în România a fost diagnosticat în 22 august, în judeţul Buzău.