Procurorii Parchetului General vor cerceta împrejurările în care a murit copilul de patru ani muşcat de câini maidanezi în Capitală, în acest caz fiind constituit un dosar penal.
"Prin rezoluţia din data de 04.09.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus preluarea cauzei având ca obiect decesul minorului A.I.C. (în vârstă de 4 ani) de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Motivele care au stat la baza deciziei de preluare vizează complexitatea cauzei şi intensa mediatizare a acestui caz", se arată într-un comunicat al Parchetului.
Copilul în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că va solicita urgentarea dezbaterii proiectului de lege privind câinii fără stăpân, aflată la Comisia pentru administraţie şi că va discuta cu premierul Victor Ponta legat de acest subiect. El a arătat că va discuta în Biroul Permanent şi va cere ca până la săptămâna viitoare Comisia pentru administraţie a Camerei să-şi stabilească cu prioritate dezbaterea proiectului de lege privind câinii fără stăpân.