Strânsă în laţul sancţiunilor dictate de UE şi SUA pentru implicarea în acţiunile separatiştilor din Ucraina, Rusia repune în discuţie plata unor despăgubiri pentru pagubele cauzate de Germania Uniunii Sovietice în Cel De-al Război Mondial.  

Un grup de lucru însărcinat cu estimarea pagubelor urmează să fie înfiinţat în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat marţi pentru cotidianul Izvestia deputatul Mihail Degtearev.

"De fapt, Germania nu a plătit Uniunii Sovietice reparaţii pentru distrugerile şi atrocităţile din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei", susţine Mihail Degtearev, un membru al Partidului Liberal Democrat din Rusia.

"Deşi cu aliatul nostru - R.D.G. (Republica Democrată Germană) - s-a încheiat după război o înţelegere de încetare a plăţilor de reparaţii, cu R.FG. şi îndeosebi după reunificarea Gerrmaniei astfel de înţelegeri nu s-au semnat, ceea ce înseamnă că problema rămâne deschisă şi extrem de actuală", a justificat el acest demers.

"În plus, Germania continuă să aducă prejudicii Rusiei, promovând sancţiuni ilegale în UE", a continuat deputatul rus.

De curând, noul premier grec Alexis Tsipras a promis la rândul său că va cere Germaniei să plătească despăgubiri pentru un împrumut acordat de Grecia în 1942, la presiunea naziştilor.

Mediafax