Procurorii DICOT împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat 28 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Tulcea în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri de mare risc şi produse cu efect psihoactiv (etnobotanice).
Din primele investigaţii, anchetatorii susţin că au fost identificaţi peste 200 de consumatori care cumpărau droguri de la această grupare, dintre care doar în luna ianuarie 52 au fost internaţi de urgenţă în spital, iar 5 au intrat în comă.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu luna martie 2014, membrii grupării au procurat, deţinut, oferit şi valorificat către alte persoane (inclusiv persoane aflate în stare de deţinere) droguri de mare risc (comprimate ecstasy) şi droguri de risc (produse cannabice sub formă de marijuana).
De asemenea, membrii grupării au produs importante cantităţi de "produse etnobotanice", prin impregnarea unor substanţe cu efect psihoactiv în produse ce pot fi consumate prin inhalare ori prizare, ulterior acestea fiind oferite spre vânzare către consumatori (în special tineri).
Procurorii mai susţin că o mare parte a persoanelor care au consumat astfel de substanţe în ultima perioadă de timp au avut nevoie de îngrijiri medicale în regim de urgenţă.
La sediul Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism vor fi aduse, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor procesuale, 90 de persoane.
La acţiune participă cadre din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Gărzii de Coastă — Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale.