Numărul cazurilor de gripă din acest sezon a ajuns la nouă, şase fiind înregistrate în săptămâna 5 - 11 ianuarie, alături de peste 77.000 de cazuri de infecţii repiratorii acute, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
În intervalul 5 - 11 ianuarie, au fost confirmate alte şase cazuri de gripă, dintre care trei cu virus gripal de tip A H3 şi tot atâtea cu B. Potrivit raportului CNSCBT, la nivel naţional au fost înregistrate şase cazuri confirmate cu gripă: trei cu virus gripal tip A, subtip H3 şi trei cu virus gripal tip B (din care un caz cu infecţii respiratorii severe -SARI).
Cele şase cazuri de gripă confirmate în laborator au fost înregistrate la persoane nevaccinate antigripal.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (cazuri gripă/ cazuri compatibile clinic cu gripa, IACRS şi pneumonii) a fost de 77.409, de 1,9 ori mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 1,9 la sută mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (75.974).