Cinci persoane din cadrul grupării acuzate că făcea contrabandă cu ţigări din Orientul Mijlociu, introducând marfa în ţară prin Portul Constanţa, au fost reţinute de către procurorii timişoreni, prejudiciul în acest caz fiind de 475.000 de euro.

Potrivit procurorilor, în urma audierilor care s-au desfăşurat, luni, la sediul DIICOT din Timişoara, un număr de cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, din cele zece audiate, pentru contrabandă cu ţigări din Orientul Mijlociu.

Conform sursei citate, cei cinci reţinuţi sunt Ciprian Alexuţu, Marcel Roman, Sorin Roşca, Paul Mişcoiu şi Alin Benea, toţi din Arad, aceştia urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu arestare preventivă pentru contrabandă cu ţigări.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), luni dimineaţă, ofiţeri DIICOT din Timişoara şi poliţişti de frontieră au făcut percheziţii la locuinţele a opt persoane din Arad suspectate că se ocupă cu contrabanda de ţigări din Orientul Mijlociu.

Procurorii au suspiciunea că începând din anul 2014 membrii grupării au introdus ilegal în ţară, prin Portul Constanţa, ţigări de contrabandă din Orientul Mijlociu, prim metoda "capac", în diferite containere, printre alte mărfuri importate legal.

Conform sursei citate, banii necesari pentru cumpărarea ţigărilor şi pentru formalităţile vamale au fost achitaţi de către iniţiatorii grupului.