Un seism cu magnitudine de aproape 6 a avut loc în această noapte în România. Conform Institutului Naţional de Fizică a Pământului, cutremurul a avut loc în Vrancea, la o adâncime de 130 de kilometri, şi s-a simţit în foarte multe oraşe din România, inclusiv la Bucureşti. Din 2009 nu a mai existat un astfel de cutremur în România.

Seismul, produs la ora 4.37, este cel mai mare înregistrat în aceast an în România. Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost: Covasna (40 km), Focsani (46 km), Ramnicu Sarat (47 km), Targu Secuiesc (52 km), Marasesti (55 km). Potrivit directorului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, sunt posibile replici de până în 4 grade.

Seismul  a fost resimtit pe arie larga in Moldova şi Muntenia, inclusiv la Bucureşti, unde intensitatea a fost de IV-V grade pe scara Mercalli. Miscarea seismică a fost resimtita la Iaşi, Galati, Focsani, Barlad, Constanta, Bucuresti, Ploieşti, Targoviste, Brasov şi în alte oraşe din sudul şi estul ţării.

Cutremurul din aceasta dimineata a fost cel mai puternic eveniment seismic produs in regiunea Vrancea dupa cel de magnitudine 5,7 produs la 25 aprilie 2009.