„Cel puţin cinci britanici pleacă în fiecare săptămână în Irak sau în Siria pentru a se alătura grupării Stat Islamic (SI)“, a afirmat marţi şeful poliţiei britanice, Bernard Hogan-Howe, citat de AFP, potrivit Mediafax. „Avansarea grupării SI în Irak şi Siria, care se desfăşoară tot mai repede, apropiindu-se de Turcia, nu este un fapt care are loc în ţinuturi îndepărtate“, a declarat şeful poliţiei.

„Ştim că peste 500 de britanici au plecat în zone de conflict pentru a se alătura grupării. Unii dintre ei s-au întors, însă mulţi alţii vor dori să se alăture SI în lunile sau poate anii următori“, a adăugat el.

„Avem în continuare o medie de cinci persoane care se alătură grupării teroriste în fiecare săptămână. Cinci cetăţeni britanici pe săptămână, poate părea puţin, dar sunt 50 de săptămâni pe an, adică 250 de noi recruţi, ceea ce înseamnă o creştere de 50 la sută a numărului de britanici care au mers deja în zone de conflict“, a declarat el.

„Aceste date se referă la numărul minim de persoane plecate. Pot fi mulţi alţii care au călătorit într-o altă ţară înainte de a merge în Siria şi Irak, fapt ce poate fi stabilit cu dificultate“, a explicat Bernard Hogan-Howe.

El a apreciat că revenirea pe străzile britanice „a unor indivizi cu o posibilă experienţă militară reprezintă un risc pentru comunităţile noastre“.

Potrivit coordonatorul UE împotriva terorismului, Gilles de Kerchove, numărul europenilor care s-au alăturat combatanţilor din gruparea Stat Islamic în Siria şi în Irak a crescut, la sfărşitul lui septembrie, la peste 3.000.

Cei mai mulţi dintre aceşti cetăţeni europeni au origini arabe, provenind din Siria, Irak, Iordania Egipt. Aceştia s-au stabilit în Marea Britanie şi în statele europene, cu precădere în ultimii 40 de ani, cerând azil în baza simplului fapt că în ţările lor de origine existau regimuri de dictatură şi ar fi fost discriminaţi. Problema este că toţi imigranţii cu origini arabe şi turce nu au putut fi asimilaţi comportamental şi civilizaţional în societăţile occidentale, aceştia stabilindu-şi în statele de adopţie propriile coduri de etică în cadrul unor comunităţi unite, rezistente la emancipare  şi cu un puternic dispreţ faţă de societatea europeană în care îşi câştigă existenţa.