Un accident soldat cu avarierea a patru autovehicule şi cu rănirea a două persoane a avut loc pe o autostradă din Austria.
Şoferul clujean, originar din Dej, conducea un TIR pe Autostrada A14, îndreptându-se spre Olanda. Potrivit Dejeanul.ro, care citează presa austriacă, un şofer de 20 de ani, aflat la volanul unui BMW in spatele TIR-ului, a intrat cu viteză în remorca acestuia, tânărul suferind mai multe leziuni la nivelul capului.
Un alt şofer, în vârstă de 23 de ani, care trecea prin zonă câteva minute mai târziu, nu a observat la timp echipajele de intervenţie de pe autostradă şi a intrat în partea din spate a unei ambulanţe. Din fericire, acesta a suferit răni uşoare.
După câteva ore de declaraţii, conducătorul auto din Dej a fost lăsat să îşi continue drumul spre Olanda.