Un avion EgyptAir, care efectua o cursă între Paris şi Cairo, a dispărut în noaptea de miercuri spre joi cu 66 de persoane la bord deasupra Mării Mediterane, acesta nemaiputând fi localizat cu ajutorul radarului, a anunţat compania aeriană, citată de Reuters online.
Zborul MS804 era efectuat de un avion care decolase de la Paris spre Cairo la ora locală 23.09 şi nu a mai putut fi localizat cu ajutorul radarului, a mai anunţat EgyptAir pe contul de Twitter.
În momentul în care a dispărut, aeronava se afla în spaţiul aerian egiptean, la o altitudine de peste 11.000 de metri, urmând să aterizeze în douăzeci de minute.
În avionul de tip Airbus A320 se aflau 56 de pasageri inclusiv un copil şi doi bebeluşi şi zece membri ai echipajului, a mai anunţat EgyptAir.
Anterior, aceasta a comunicat că la bordul aeronavei se aflau 59 de pasageri.
Flightradar24.com a anunţat că avionul, care avea o vechime de 12 ani, a putut fi localizat ultima oară deasupra Mării Mediterane.
Vice-preşedintele companiei aeriene, Ahmed Abdel, a declarat pentru CNN că piloţii avionulului nu au transmis niciun apel de urgenţă, relatează The Guardian.
Pilotul avea 6.275 de ore de experienţă de zbor, inclusiv 2.101 ore cu avion de tip A320, potrivit informaţiilor furnizate de compania aeriană.
Ministerul egiptean al Aviaţiei Civile a transmis că mai multe echipe de salvare caută avionul dispărut.