Andrei Andronie, fiul de bancher care, în urmă cu trei ani, a ucis doi oameni într-un accident rutier a primit 7 ani de închisoare. Criminalul cu maşină de fiţe are de plătit şi daune de 125 de mii de euro. Din motivarea procurorilor reiese că tânărul este un om lipsit de moralitate, de compasiune faţă de semeni, fără milă şi fără remuşcări.

Accidentul provocat de Andrei Andronie a avut loc în noiembrie 2011, pe Calea Floreasca din Capitală. Tânărul, aflat la volanul unei maşini de teren, a fost somat de poliţişti să oprească, deoarece conducea cu viteză mare. A ignorat semnalele oamenilor legii pentru că era băut. Poliţiştii l-au urmărit, iar cursa pe străzile capitalei s-a încheiat tragic. Tânărul a lovit un taxi staţionat, iar şoferul şi clienta acestuia, o tânără de 22 de ani, şi-au pierdut viaţa.

Sentinţa iniţială, de cinci ani şi jumătate de închisoare, este insuficientă, au spus rudele victimelor, care au făcut apel.

Nu ştiu dacă aş putea să număr anii, să spun valoarea anilor în care el ar trebui să stea închis, să plătească pedeapsa asta, durerea pe care ne-a lăsat-o în suflet. Am avut un copil bun, tare bun”, a declarat mama tinerei moarte în accident.

Digi24.ro

colaj foto: antena3