Un bărbat de 33 ani, din Galaţi, de o săptămână din Guineea Ecuatorială, ţară afectată de epidemia Ebola, a fost trimis marţi, de urgenţă, la Spitalul Victor Babeş din Capitală.
"Este vorba de un pacient care a fost diagnosticat cu malarie la Bucureşti, dar s-a externat pe propria răspundere şi s-a întrors în Galaţi. I s-a făcut din nou rău şi pacientul susţine că el nu crede că ar fi malarie, deoarece a mai avut opt episoade ale bolii şi cunoaşte simptomele. Acum susţine că ar avea o gripă, dar şi Ebola se manifestă ca o gripă, ce-i drept. Îl transportăm la Bucureşti, la Victor Babeş, pentru a se stabili diagnosticul cu certitudine", a precizat asistenta Valentina Toniţă, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi, informează Agerpres.
Echipajul care l-a transportat pe bărbat este îmbrăcat în costume speciale de protecţie, pentru a nu lua în niciun fel contact cu pacientul.
Bărbatul lucrează în construcţii, iar de când s-a întors la Galaţi e sigur că a intrat în contact cu părinţii săi.
Autorităţile sanitare gălăţene au refuzat să comunice un punct de vedere detaliat până la stabilirea unui diagnostic exact al pacientului.