Cel puţin 17 civili au fost ucişi, vineri şi sâmbătă, în trei atacuri ale talibanilor, comise în Afganistan, anunţă surse oficiale citate de AFP
În provincia Herat (vest), talibanii au atacat în cursul nopţii tabăra unde sunt cazaţi angajaţii care construiesc o autostradă, omorând nouă muncitori.
În provincia Helmand (sud), o camionetă care transporta civili, inclusiv femei şi copii, a explodat după trecerea peste un dispozitiv exploziv. Cinci dintre pasageri au fost ucişi, iar trei au fost răniţi
Foto: agerpres