Popriri asiguratorii pe conturile clienţilor agentiei Mediafax! Mai exact, sumele de orice tip datorate de clienţi către compania media vor fi reţinute de Fisc.
Instituţia susţine că măsura a fost luată din cauza datoriilor companiei Mediafax.

Aceste datorii, potrivit unei scrisori primite de unul dintre clienţi, s-ar ridica la peste 21 de milioane de lei, scrie Paginademedia.ro. De celalaltă parte, directorul general al Mediafax Group, Orlando Nicoară, a declarat că decizia ANAF a fost deja constestată.

"Am avut controale în ultimele 3-4 luni şi s-au luat nişte măsuri care au dus la suma de 21 de milioane de lei. Suntem în proces de contestare a acestor măsuri şi aşteptăm judecata contestaţiei", a declarat Nicoară.

Sursa: rtv.net