Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malginov, şi-a declarat îngrijorarea cu privire la ancheta derulată de procurori la rafinăria Petrotel a companiei petroliere ruseşti Lukoil. Ambasada Rusiei la Bucureşti este preocupată de faptul că procurorii ar fi cerut oprirea producţiei la rafinăria companiei Lukoil, a precizat ambasadorul într-o declaraţie dată publicităţii luni.
„În calitate de Ambasador al Federaţiei Ruse sunt foarte îngrijorat de evenimentele desfăşurându-se în jurul rafinăriei Petrotel care aparţine companiei petroliere ruseşti Lukoil, precum şi de atmosfera care se creează în legătură cu această situaţie. O preocupare aparte o provoacă faptul că în cadrul măsurilor de anchetă s-a dispus ca uzina să oprească producţia ceea ce a pus în pericol funcţionarea întregului lanţ de producţie al companiei Lukoil din România“, a precizat ambasadorul Federaţiei Ruse.
„În cursul tuturor acestor ani compania a fost verificată de multe ori de către organele corespunzătoare de control din România. Toate problemele care apăreau se rezolvau în conformitate cu lege în cadrul procedurilor democratice de instanţă. Întreprinderile Lukoil-ului au îndeplinit întotdeauna toate dispoziţiile scrise în adresa lor. Împreună cu aceasta vreau să subliniez în mod special că în cursul tuturor verificărilor întreprinderea nu s-a oprit niciodată şi ciclul de producţie nu s-a întrerupt niciodată.
Sper că ancheta se va face nepărtinitor şi obiectiv în cadrul legii şi ţinând cont în mod cuvenit de interesele atât ale mediului de afaceri, cât şi ale muncitorilor, precum şi de interesele relaţiilor ruso-române. Cred că sistemul de justiţie din România va dă dovadă de competenţă şi de concordanţă cu cele mai înalte standarde de drept. Vom urmări atent dezvoltarea situaţiei în jurul rafinăriei Petrotel-Lukoil, a mai spus ambasadorul într-o declaraţie.
Reprezentanţii rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti au notificat, vineri, Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova asupra faptului că opresc activitatea rafinăriei începând de vineri după-amiază, fără a preciza, în notificare, un motiv pentru care opresc instalaţiile din rafinărie şi nici o dată la care acestea ar urma să fie repornite.