Narcisa Iorga, membru al CNA, este urmărită penal în dosarul intervenţiilor pentru licenţa postului Giga TV, după ce, potrivit anchetatorilor, l-ar fi îndrumat pe edilul Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul din Consiliu. DNA confirmă, într-un comunicat de joi, că Iorga a fost pusă sub învinuire în acest dosar şi că acesteia i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea de suspect şi acuzaţiile.
Potrivit anchetatorilor, ca urmare a indicaţiilor primite de la Narcisa Iorga, primarul din Piatra Neamţ i-a solicitat sprijin deputatului Viorel Hrebenciuc, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune controla de edil.
La ieşirea de la DNA, Iorga a declarat că ea a fost întotdeauna „pentru aplicarea legii, şi nu pentru abateri de la aceasta“. „Nu am încălcat niciodată Legea audiovizualului şi nicio altă lege“, a mai spus membrul CNA.
În acelaşi dosar, Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că, susţin anchetatorii, s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.
Procurorii precizează că postului TV în favoarea căruia ar fi intervenit Hrebenciuc i-a fost retrasă licenţa la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului.
După două săptămâni, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.
Membrii CNA care şi-au schimbat votul în favoarea Giga TV sunt Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu, în timp ce Radu Călin Cristea a votat iniţial contra retragerii licenţei, iar apoi în favoarea acesteia.