Procurorii DNA fac, miercuri, 27 de percheziţii în judeţul Braşov, printre care şi la sediul Oficiului Judeţean de Păţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, într-un caz privind fapte de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că percheziţiile au loc la 27 de adrese din judeţul Braşov, printre care şi la sediul unei instituţii publice.

Procurorii fac cercetări în această cauză pentru săvârşirea, în perioada 2011-2014, a unor presupuse infracţiuni de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că instituţia publică unde au loc percheziţii este Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov.

La finalul percheziţiilor vor fi duse la audieri cinci persoane, printre care şi doi oameni de afaceri, au precizat sursele citate.

Procurorii sunt sprijiniţi în acest caz de Serviciul Român de Informaţii şi de Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.