Doi turişti au fost răniţi, sâmbătă seară, după ce au căzut de la etajul întâi al Cabanei Negoiu din Munţii Făgăraş, pentru salvarea unuia dintre ei fiind solicitat un elicopter SMURD de la Bucureşti.
”Din primele informaţii pe care le avem este vorba despre doi bărbaţi. Unul dintre aceştia va fi preluat de un echipaj ISU Sibiu, iar pentru salvarea celui de-al doilea, aflat în stare mai gravă, s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD de la Bucureşti”, a spus Bianca Săbău, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.