Autorităţile din regiunea rusă Rostov, situată la frontiera cu Ucraina, au decretat starea de urgenţă din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni, potrivit Mediafax. Vasili Gobulev, guvernatorul regiunii Rostov, a dispus decretarea stării de urgenţă în peste 40 de districte municipale.
„Prin ordinul guvernatorului, s-a decretat starea de urgenţă în peste 40 de oraşe şi districte, ca urmare a creşterii numărului cetăţenilor veniţi din Ucraina“, a comunicat Guvernoratul regional.
Potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, peste 17.000 de refugiaţi ucraineni au fost găzduiţi în centre de primire din Rusia.