Aproape 34.000 de cărţi lipsesc din evidenţele Bibliotecii Centrale Universitare, secţia Pedagogică I.C. Petrescu, susţine Corpul de Control al Premierului, care a făcut verificări la instituţie. Au fost descoperite nereguli şi in ceea ce priveşte salariul pe care l-a primit directorul Bibliotecii. Parchetul a fost sesizat în privinţa neregulilor.
Într-un raport realizat de Corpul de Control al prim-ministrului care vizează activitatea pe anul 2013 şi evidenţele contabile ale Bibliotecii Pedagogice Naţionale I.C. Petrescu, se arată că lipsesc din inventar 34.000 de volume. Dintre acestea, 61 sunt volume de patrimoniu, publicate înainte de 1900, iar alte 181 sunt cărţi vechi ce datează din perioada 1642-1850.
Acelaşi raport mai arată că directorul Bibliotecii Pedagogice Naţionale şi-a majorat singur salariul şi şi-a acordat un spor de fidelitate.
Prejudiciul se ridică la 45.000 de lei.
Raportul vine ca urmare a altor verificări făcute de Ministerul Educaţiei în luna aprilie, când se sesiza că directorul s-a numit singur în funcţie, iar contabilul şi-a acordat un bonus de 1000 de lei. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spunea atunci că lipsesc aproape 28.000 de cărţi, publicate începând din anii 70.
Biblioteca Pedagogică este o secţie a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate la sfârşitul anului 2013.
SURSA: Digi24.ro