Fiscul va extinde la nivel naţional controlul persoanelor fizice cu averi mari. În fiecare judeţ vor fi „vizitaţi“ cei conoscuţi ca posesori ai celor mai mari averi, fără se preciza peste ce limite vor fi efectuate aceste controale. Totalul celor verificaţi dacă şi-au declarat corect veniturile, urmează să se ridice la 2.000 de persoane. Verificările vor fi efectuate în intervalul 1 iulie - 30 septembrie şi vor fi vizate aproximativ 50 de persoane din fiecare judeţ. Listele vor fi redactate însă de către administraţiile judeţene. „În intervalul 1 iulie-30 septembrie, vor fi elaborate eşantioanele care vor intra în programul de îmbunătăţire a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari. Pâna în prezent, au fost controlate averile a doar 30 de persoane, şi doar la zece dintre acestea s-au constatat diferenţe între ce au declarat şi cât au acumulat în realitate.
Fiscul are obiceiul să-şi anunţe acţiunile cu mult timp înainte, astfel încât eventualele fraude pot fi bine ascunse.