Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru omor calificat şi distrugere calificată în dosarul privind incendiul de la clubul Colectiv, au declarat surse judiciare.
Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia şi constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorităţi, fiind necesară şi alocarea de resurse logistice suplimentare”, se arată într-un comunicat al Parchetului General, remis sâmbătă .
O echipă de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică — Biroul de criminalistică participă, împreună cu efective de poliţişti de la IGPR — DIC şi Serviciul Omoruri din DGPMB, la cercetarea la faţa locului.
Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, în seara zilei de vineri, în timpul desfăşurării unui concert de muzică rock, s-a produs un incendiu într-un imobil din strada Tăbăcarilor nr. 7, Sectorul 4, având ca urmare decesul mai multor persoane şi vătămarea corporală a altora.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, sâmbătă dimineaţa, că bilanţul victimelor incendiului de la clubul Colectiv din Capitală este deocamdată neschimbat, însă numărul victimelor ar putea să crească din cauza gravităţii rănilor.
„Având în vedere gravitatea victimelor este posibil (…) să apară şi alte decese. Acest lucru putem să îl spunem pentru că este un prognostic al unor pacienţi care este extrem de rezervat. Bilanţul poate să sufere modificări. În momentul de faţă, bilanţul este: 26 de decese în pre-spital, unul în spital, deci 27 în total, 184 prezentări în total în spitale dintre care 146 au rămas internate”, a spus Arafat, la Palatul Victoria, după reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
El a mai spus că, din totalul persoanelor decedate, 17 sunt neidentificate, iar din cei 146 de pacienţi internaţi în spitale, 5 au rămas de asemenea neidentificaţi până la această oră.