Ambasada României la Ankara a fost notificată cu privire la prezenţa unui alt grup de studenţi Erasmus, compus din nouă persoane, care s-a aflat în Turcia în momentul cutremurelor de luni. Este vorba despre alt grup decât cel care a cerut repatrierea luni la prânz.
Astfel, cel de-al doilea grup s-a aflat în zona Kayseri, unde cutremurele nu au provocat distrugeri materiale semnificative. Familiile unora dintre studenţi au subliniat că starea lor este bună. Cinci dintre cei nouă au solicitat asistenţă în vederea revenirii în România.
“De asemenea, MAE precizează că, la nivelul Ambasadei României la Ankara, a fost recepţionată o notificare a prezenţei unui cetăţean român, mamă a patru copii, aflată în siguranţă. Totodată, a fost primită, din România, o solicitare de informaţii şi asistenţă ce vizează un cetăţean român aflat într-un penitenciar din Republica Turcia. Reprezentanţii Ambasadei au întreprins demersurile necesare pentru obţinerea de informaţii cu privire la situaţia cetăţeanului român”, mai transmite MAE.
Până la acest moment, nu au fost înregistrate semnalări din partea autorităţilor turce privind eventuali cetăţeni români afectaţi în urma cutremurelor, subliniază reprezentanţii ministerului.
Sursa: www.biziday.ro