Coaliţia de guvernare a renunţat la singura măsură din acest an care ducea la majorarea unor pensii.
Este vorba despre creşterea plafonului de la 2000 la 3000 de lei, până la care pensionarii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit, care ar fi adus majorări, şi de până la 100 de lei, dacă această scutire de impozit intra în vigoare.
S-a renunţat la această măsură în principal din cauza tensiunilor care s-au produs între PSD şi PNL, pentru că iniţial despre această măsură a vorbit ministrul PSD al Finanţelor publice, Adrian Câciu.
El a spus că se analizează posibilitatea ca plafonul până la care pensionarii sunt scutiţi de plata impozitului să fie crescut de la 2000 de lei la 3000 de lei. Ulterior, într-o şedinţă a conducerii Partidului Naţional Liberal, liberalii s-au arătat deranjaţi.
Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a fost cea care a fost cea mai vocală în această şedinţă, spunând că această idee le aparţine.
Apoi PSD a venit cu acel pachet social privind majorarea pensiilor cu cel puţin 10%, dar de anul viitor. Această măsură nu a mai fost cuprinsă în pachetul social al Partidului Social Democrat.
Săptămâna trecută, fostul ministru PNL al Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că va face o conferinţă de presă, intenţionat să anunţe că va iniţia un proiect de lege care să cuprindă această măsură.
Potrivit informaţiilor Antena 3, a existat o discuţie între Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu şi cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare au convenit ca niciunul dintre liderii partidului să nu mai iasă şi să vorbească despre majorări de venituri până când nu se va discuta în cadrul coaliţiei de guvernare.
Premierul Nicolae Ciucă ar fi discutat cu Raluca Turcan, iar aceasta ar fi renunţat să mai depună acest proiect de lege, astfel că s-a anulat conferinţa de presă pe care apucase să o anunţe.
Din informaţiile Antena 3, coaliţia de guvernare nu mai intenţionează să ia această măsură, cel puţin nu până la finalul acestui an.
Măsura a fost discutată iniţial să intre în vigoare începând cu data de 1 septembrie, dată care deja a trecut. Acum se discută acum în cadrul coaliţiei de guvernare un pachet social care să cuprindă doar măsuri care să intre în vigoare începând de anul viitor şi este puţin probabil să fie şi această măsură.
Din informaţiile noastre, va fi o majorare a pensiilor, nu se ştie procentul, dar nu va fi la acest plafon ridicat de 3.000 de lei.
Sursa: www.antena3.ro