Preţul carburanţilor a scăzut cu 50 de bani de la miezul nopţii. Măsura a fost decisă de Guvern, urmând ca această reducere să fie suportată în mod egal de stat şi benzinării.

 

Şoferii sunt în continuare revoltaţi. Compensarea e ridicolă, spun ei, după ce preţurile aproape s-au dublat în ultimele luni. Aşa că, proteste au fost şi joi, în faţa instituţiilor, pe bulevarde şi la staţiile de alimentare.

 

Şoferii, în continuare revoltaţi

La miezul nopţii, cele mai multe benzinării au scăzut preţul carburanţilor cu 50 de bani. De la 8 lei şi 62 de bani, preţul mediu al unui litru de benzină standard a scăzut la 8 lei şi 12 bani, iar un litru de motorină standard costă acum mai puţin de 9 lei.

 

Chiar şi cu aceste ieftiniri, oamenii spun că preţurile la pompă rămân exagerat de mari.

 

Şofer: „Foarte puţin, foarte puţin. 50 de bani e foarte puţin. Cel puţin un leu trebuia să se ieftinească litrul ca să fie ok pentru toată lumea”.

 

Şofer: „Să revină la preţurile de dinaine, la un 4-5 lei maxim. Aia e ieftinire adevărată. Nu. Niciuna”.

 

Cu o zi înainte de intrarea în vigoare a măsurii stabilite de Guvern, au fost noi proteste în toată ţara. În Bucureşti, în jur de 200 de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei, iar în Cluj-Napoca s-au aşezat iar la cozi, au cumpărat cantităţi infime şi au blocat astfel pompele. La Iaşi, şoferii nemulţumiţi au plecat încolonaţi pe bulevarde.

 

Şofer: „Uitaţi, e 9,35 lei litrul de motorină. Mi se pare aberant că şi Guvernul actual, Guvernul 50 de bani să îşi bată aşa joc de poporul român”.

 

Reporter: Cât plătiţi la un plin?

 

Şofer: „S-a dublat, la un plin de benzină de 60 litri, costul a crescut foarte mult, iar asta are efecte în lanţ în toată economia”.

 

Femeie: „Asta e o bătaie de joc. Pur şi simplu au aruncat 50 de bani la mişto”.

 

Virgil Popescu, ministrul Energiei: „25 de bani vor fi suportaţi de la bugetul de stat şi 25 de bani va fi o reducere pe care voluntar o vor aplica lanţurile de benzinării în cazul în care vor să ia această reducere de la stat, ordonanţa intră în vigoare la noapte”.

 

Ce reprezintă cei 25 de bani suportaţi de stat

 

Trebuie precizat, însă că, cei 25 de bani suportaţi de stat sunt, de fapt, taxe de care ar fi scutite companiile care sunt de acord să pună alţi 25 de bani de la ele. În cazul în care nu o vor face, nu va apărea pe bon nicio ieftinire.

 

Taxele cântăresc mult în preţul total, accizele şi TVA înseamnă aproximativ 35-40% din ce plătim la pompă. O analiză a autorităţilor făcută pe preţurile de la începutul lunii iunie arată că, pentru benzina standard, preţul mediu a fost de 8 lei şi 53 de bani. Din el, 5 lei şi 28 de bani reprezintă preţul carburantului, iar restul sunt accize şi TVA, adică peste 3 lei, iar pentru motorină, din 9 lei, preţ total, 3 lei şi 15 bani sunt accize şi TVA.

 

Consumul de motorină în România este de 6,2 milioane de tone, de trei ori şi jumătate mai mult decât cel de benzină. Suntem, însă dependenţi de importurile de motorină, pentru că nu producem pe măsura necesarului.

 

Autorităţile susţin că vor fi cu ochii pe preţuri şi că acolo unde vor fi majorări nejustificate, vor aplica sancţiuni conform ordonanţei antispeculă. Asta înseamnă amenzi de până la 500 de mii de lei.

 

OMV Petrom, prima benzinărie care a redus cu 50 de bani preţul carburanţilor

 

„Compania se conformează voluntar măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea preţurilor carburanţilor. Reducerea de 50 de bani se aplică începând cu 1 iulie, ora 00:00 . OMV Petrom a redus cu 50 de bani preţurile tuturor sortimentelor de benzină şi motorină din staţiile de alimentare Petrom şi OMV din Romania. Beneficiari sunt clienţii finali, persoane fizice si juridice, care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu. Reducerea a fost introdusa începând cu 1 iulie, ora 00:00, pentru o perioada de trei luni. Pentru un plin de 50 de litri, şoferii vor plăti mai puţin cu 25 de lei. Astfel, compania se conformează voluntar măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea preturilor carburanţilor. Reducerea va fi afişată pe totemuri, la intrarea în staţiile de alimentare OMV şi Petrom, şi va fi reflectata pe bonul fiscal. La pompă, afişajul electronic va indica preţul carburanţilor fără reducerea de 50 de bani”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro