Au apărut problemele la Recensământ 2022. Mulţi români s-au recenzat de două ori - atât la adresa de domiciliu, cât şi la cea de reşedinţă. La Braşov, spre exemplu, sunt mii de astfel de cazuri.

 

Potrivit Bună Ziua Braşov, sunt probleme la cei plecaţi, în special în străinătate, de mai mult de un an, cei veniţi în judeţ de mai mult de un an şi cei care s-au mutat în jurul Braşovului, dar s-au trecut rezidenţi tot în municipiu, ca să îi poată duce pe copii la grădiniţă sau şcoală în oraş.

 

„Alt fenomen este că eu, să zic, am domiciliul în Braşov, dar locuiesc, adică reşedinţa mea este în Sânpetru sau în Hărman sau ştiu eu unde şi foarte mulţi nu s-au recenzat acolo unde îşi au reşedinţa, ci unde îşi au domiciliul, din diverse motive”, a declarat Ion Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.

 

Unii dintre cei care şi-au schimbat reşedinţa s-au autorecenzat atât la domiciliu, cât şi în localitatea în care au reşedinţa. Numărul acestora nu este deloc unul mic.

 

„În urma autorecenzării, am constatat că avem la nivelul judeţului Braşov în jur de 28.000 de CNP-uri duble. Asta înseamnă că un cetăţean s-a înregistrat şi la Braşov, unde-şi are domiciliul, şi în altă parte, unde-şi are reşedinţa”, a mai spus directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, pentru Bună Ziua Braşov.

 

Datele incorecte fac ca listele de votanţi la alegeri să nu fie tocmai exacte şi să avem, în procente, prezenţă mai scăzută la urne decât în realitate. În plus, unele localităţi spre care au venit cetăţeni din alte judeţe, cum este şi cazul Braşovului, apar cu populaţie mai mică decât cea reală. De aici, banii alocaţi de guvern şi fondurile europene care pot fi atrase sunt la un nivel mai mic decât ar rezulta din realitate. Mai mult, unii îşi păstrează numerele de înmatriculare ale maşinilor în judeţul din care provin, astfel că plătesc taxe şi impozite în localitatea de domiciliu, nu în cea în care trăiesc, de fapt.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro