Procurorii şi poliţiştii braşoveni fac, joi dimineaţă, 36 de percheziţii în dosarul de corupţie care vizează angajaţi ai Registrul Auto Român (RAR) Braşov. Un număr de 37 de persoane vor fi ridicate şi duse la audieri.
"Astăzi, 26 mai, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul Investigaţii Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, efectuează 36 de percheziţii domiciliare, într-un dosar penal în care sunt cercetate fapte de corupţie. Percheziţiile au loc în judeţul Braşov, la domiciliile persoanelor fizice bănuite de săvârşirea faptelor cercetate. În urma activităţilor procedurale desfăşurate, vor fi identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă, ce urmează a fi administrate ca probatoriu pentru stabilirea stării de fapt”, informează IPJ Braşov, informează News.ro.
Anchetatorii au 37 de mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediile unităţilor de parchet şi poliţie, în vederea audierii.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că descinderile au loc în cadrul anchetei care vizează mita de la RAR Braşov, unde angajaţi ai instituţiei sunt suspectaţi că primeau bani sau alte foloase pentru a trece de verificările de specialitate autovehicule care nu corespundeau din punct de vedere tehnic.
Sursa: www.stiripesurse.ro