Trei bărbaţi cu vârste de 27, 29 şi 34 de ani şi o femeie în vârstă de 23 de ani au fost reţinuţi într-un dosar de proxenetism şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în care au fost audiate opt persoane din Bucureşti, Ialomiţa şi Călăraşi.

 

"În data de 05 mai 2022, poliţisti din cadrul  Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu sprijinul  Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, au pus în aplicare 8 mandate de aducere, în Bucuresti şi judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", anunţă Poliţia Capitalei.

 

La finele anului 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj, având în vedere că un bărbat, de 29 de ani, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a postat mai multe mesaje în spaţiul on-line, prin care ar fi încercat, prin intimidare şi provocarea unor agresiuni, îndepărtarea unor persoane din cartier.

 

"De asemenea, a rezultat presupunerea rezonabilă că acesta, împreună alte două persoane, un bărbat de 34 de ani şi o femeie de 23 de ani,  ar fi înlesnit practicarea prostituţiei mai multor femei, în Bucureşti, dar şi în judeţele Sibiu, Hunedoara şi Bihor, obţinând astfel foloase materiale patrimoniale. Cu sprijinul poliţiştilor din aceste judeţe, au fost identificaţi şi audiaţi zeci de clienţi, rezultând faptul că serviciile sexuale erau oferite contra unor sume cuprinse intre 150 şi 400 de lei", precizează Poliţia.

 

Totodată , pe parcursul anchetei, în luna februarie a acestui an, în judeţul Ialomiţa, în urma unor verificări, într-un autoturism a fost descoperită, ridicată şi ulterior expertizată, o armă de foc, letală, precum şi muniţia aferentă, probatoriul administrat indicând că această ar aparţine bărbatului de 29 de ani.

 

În vederea completării materialului probator, au fost puse în aplicare 8 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la audieri.

 Patru persoane, trei bărbaţi, de 29, 34 şi 27 de ani şi  femeia de 23 de ani au fost reţinute.

 

Cercetările sunt continuate de Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, proxenetism şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

 

 

 

Sursa: www.news.ro