Traian Băsescu a declarat, joi, că după evacuarea din vila de protocol, cea mai bună soluţie este de a închiria sau achiziţiona un apartament cu trei camere.
Fostul preşedinte a mai spus că merge la bancă pentru a-şi vinde titlurile de stat pentru a avea bani să-şi cumpere apartamentul.
„Încep să mă uit, pe ici pe colo, după un apartament. La preţul pieţei, un apartament cu trei camere ne-am dori, aşa am stabilit, că trei camere ne ajung, având în vedere facturile uriaşe care vin la încălzire şi electricitate”, a declarat Traian Băsescu.
„Mă consider un cetăţean care a trecut prin faţa justiţiei”
De asemenea, fostul preşedinte a asigurat că nu va vorbi despre secretele ţării, afirmând că „niciodată nu va uita că a fost 10 ani preşedinte.”
„Niciodată nu o să dezbrac cămaşa de fost preşedinte şi niciodată nu o să uit că am fost 10 ani preşedintele ţării şi am obligaţia ca ceea ce ştiu numai eu şi alţi lideri politici importanţi să rămână în capul meu şi atât”, a mai spus acesta.
Totodată, Băsescu a dezminţit zvonurile cum că s-ar muta în casa fiicei sale, precizând că acel apartament este într-o construcţie cu 12 alte familii.
„Clădirea nu a fost revendicată şi a intrat sub incidenţa legii 10, care dădea dreptul chiriaşilor să cumpere, indiferent că aveau sau nu alte locuinţe în Bucureşti”, a afirmat fostul lider de la Cotroceni.
Întrebat unde şi-ar dori să îşi cumpere un apartament, Băsescu a spus că vrea să „nu fie izolat de lume”, deoarece a ajuns la o anumită vârstă şi îşi doreşte să aibă în apropiere magazine şi o staţie de metrou. Acesta a mai spus că nu crede că va demisiona din Parlamentul European deoarece a fost ales cu anunţul CNSAS-ului făcut.
„Deci nu a fost un lucru pe care cei care m-au ales l-au aflat după alegere. Şi acum sunt convins că nu există nici o frază care să implice declaraţii politice sau atitudini politice. Nu există nici măcar o singură frază”, a conchis Băsescu.
Sursa: www.zin.ro