Doi elevi ai unui liceu din Constanţa au primit daune morale de 5000 de euro, după ce profesorii le-au scăzut nota la purtare. Se pare că prin scăderea notei la purtare, „au fost aduse atingere onoarei şi reputaţiei reclamanţilor”.

 

Unitatea de învăţământ a contestat decizia hotărârea pronunţată în primă instanţă. Mai mult decât atât, liceului i s-a impus radierea din registrul clasei şi cel matricol menţiunile cu privire la scăderea notei la purtare, potrivit ziuaconstanta.ro.

 

Conform Tribunalului Constanţa, tinerii cărora li s-a scăzut nota la purtare au suferit un prejudiciu moral prin scăderea notei la purtare.

 

„În speţă, prin emiterea actelor administrative prin care s-a dispus scăderea notei la purtare a reclamanţilor, acte ce ulterior au fost anulate, au fost aduse atingere onoarei şi reputaţiei reclamanţilor, aceştia suferind un prejudiciu moral prin fapta săvârşită de pârât“, au precizat judecătorii.

 

Instanţa a decis să admită în parte cererea de chemare în judecată şi să oblige liceul din Cernavodă la plata a câte 5.000 de euro, echivalentul în lei, către cei doi elevi, suma reprezentând prejudicul cauzat, potrivit instanţei.

 

 

Sursa: www.newsweek.ro