În vederea unei informări corecte şi echidistante a publicului privind articolul publicat în cotidianul online Jurnalul Prahovean în data de 14 februarie 2021, intitulat „EXCLUSIV FOTO Ordinul Arhitecţilor din România face praf proiectul de demolare a blocului 7 etaje, propus de primarul Volosevici!”, autor Cristina Iancu, ţinând cont de prevederile legale, Ordinul Arhitecţilor din România solicită publicarea următorului Drept la replică:
PREAMBUL
Înţelegem şi apreciem rolul presei într-o societate democratică.
Atragem însă atenţia că art. 31, alin. 4 din Constituţie prevede: “Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.”
PRECIZĂRI
Deoarece articolul menţionat mai sus cuprinde informaţii trunchiate, prezentate într-un mod incorect şi părtinitor, care ar putea induce în eroare publicul, dorim să facem următoarele precizări:
Prima observaţie care se impune a fi făcută este legată chiar de titlul articolului, care este tendenţios şi fals. Din punctul de vedere transmis de Ordinul Arhitecţilor din România reiese fără echivoc că Ordinul nu se poziţionează împotriva demolării blocului, ci argumentează că decizia nu ar trebui să fie o premisă, ci o concluzie a unui studiu de fundamentare mai elaborat, care să arate dacă blocul ar trebui demolat integral, parţial sau deloc.
În al doilea rând, din documentul transmis Primăriei Municipiului Ploieşti au fost extrase şi prezentate publicului, în mod tendenţios, fragmente care susţin ideea prezentată în titlu, şi anume că Ordinul se opune vehement proiectului de demolare a blocului respectiv.
În fapt, Ordinul consideră binevenită iniţiativa Primăriei Ploieşti de a aduce îmbunătăţiri spaţiului urban din proximitatea Palatului Culturii, Catedralei Sf. Ioan Botezătorul şi Halelor Centrale. Este o abordare necesară pentru a stimula creşterea calităţii vieţii urbane atât prin intensificarea coeziunii locuitorilor în jurul unui spaţiu reprezentativ, cât şi prin decongestionarea circulaţiei de la momentul actual prin stimularea mobilităţii sustenabile.
Ordinul argumentează că orice operaţie radicală în care ridicarea calităţii spaţiului urban se face prin demolarea unei structuri , cum este aceasta, trebuie să se sprijine, în primă instanţă, pe o argumentare profesională foarte solidă, care să poată pune în balanţă toate aspectele (unele foarte complexe) pe care le presupune o astfel de operaţie. Pentru a putea argumenta în favoarea sau defavoarea demolării blocului, trebuie analizate şi bine cumpănite în prealabil toate consecinţele unei astfel de acţiuni, precum şi problemele pe care operaţia le-ar genera.