Aproximativ 40,2% din populaţia României era expusă în 2014 riscului de sărăcie şi excludere socială, situaţie care a plasat-o pe primul loc în Uniunea Europeană, în condiţiile în care, la nivelul UE, 122 de milioane de persoane, sau 24,4% din populaţie, se aflau în această situaţie, potrivit datelor publicate, vineri, de Eurostat.
Dacă în UE o persoană din patru este expusă riscului de sărăcie şi excludere socială, în trei state membre mai mult de o treime din populaţie este expusă acestui risc: România (40,2%), Bulgaria (40,1%) şi Grecia (36%). La polul opus, cel mai mic risc se înregistrează în Cehia (14,8%), Suedia (16,9%), Olanda (17,1%), Finlanda (17,3%) şi Danemarca (17,8%).
Cu toate acestea, România se situează printre statele membre UE care, între 2008 şi 2014, au realizat cele mai mari progrese în privinţa reducerii riscului de sărăcie şi excludere socială, în condiţiile în care acest risc a scăzut cu patru puncte procentuale, o reducere mai mare la nivelul Uniunii, de 5,8 puncte procentuale, fiind înregistrată doar în Polonia.
În schimb, în 14 state membre, riscul de sărăcie şi excludere socială a crescut între 2008 şi 2014, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Grecia — 7,9 puncte procentuale, Spania — 4,7 puncte procentuale, şi Cipru — 4,1 puncte procentuale.
La nivelul UE, procentajul populaţiei afectată de riscul de sărăcie şi excludere socială a crescut de la 23,8%, în 2008, până la 24,4%, în 2014. Reducerea acestui procentaj este unul dintre obiectivele principale ale strategiei Europa 2020.