Un tânăr din Prahova a crezut că a dat lovitura, după ce a găsit un card plin cu bani. Întâmplare a a făcut ca acesta să achiziţioneze o locuinţa care avea la purtător şi un cadou baban. Ce a făcut băiatul cu banii şi cât a putut să cheltuie în doar câteva ore?
Un tânăr din Prahova a avut parte de surpriza vieţii sale. Acesta a crezut că a cumpărat o simplă casă, dar la prima inspecţie…a găsit un plic. În plicul cu pricina se afla un card care avea alături şi codul PIN. Fără să mai stea pe gânduri, bărbatul a mers să vadă câţi bani sunt puşi la bancă, mai apoi a cheluit în voie 113.144.93 de lei, cu toate că banii nu-i aparţineau. Din păcate, fericirea lui nu a durat mult, pentru că a fost prins.
Îniţial, tânărul a declarat că surpiza din dulap a fost pusă chiar de către proprietarul anterior drept cadou, pentru că l-a plăcut foarte tare, dorindu-şi chiar să întreţină raporturi sexuale cu el. Mai mult decât atât, ultima scăpare găsită de el, înainte să suporte consecinţele pentru ilegalitatea înfăptuită, a fost una şocantă. Tânărul a declarat că are boli montale şi a şi făcut rost, pe căi legale, de documente medicale care să ateste acest lucru. O altă lovitură pentru inculpat a venit atunci când procurorii DIICOT din Ploieşti n-au crezut povestea şi l-au trimis în judecată pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Cum a fost prins?
Casa pe care a achiziţionat-o a fost cumpărată de la Ştefan R. cu nu mai puţin de 67.000 de euro. Ulterior, proprietarul anterior al locuinţei a declarat că nu el a făcut tranzacţiile, mai apoi s-a demarat o anchetă în acest sens. Oamenii legii au mers la magazinele unde au fost făcute plăţile cu cardul său şi au solicitat imaginile de pe camerele de luat vederi.
”După ce i-au fost prezentate înregistrările video de către reprezentanţii societăţilor, persoana vătămată a constatat faptul că cel care utilizase cardul său a fost Mihăilescu Albert (bărbatul căruia îi vânduse casa n.r.)” Rechizitoriul procurorilor
Sursa: www.playtech.ro