Circulaţia rutieră a fost deviată pe Autostrada A2, sensul de mers Constanţa – Bucureşti, din cauza vântului care spulberă zăpada acumulată pe carosabil, reducând semnificativ vizibilitatea.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, se va părăsi autostrada la kilometrul 143, în localitatea Feteşti, judeţul Ialomiţa, prin DN 3B, urmând a se circula pe DN 3A, până în localitatea Drajna Nouă, judeţul Călăraşi, unde se va intra din nou pe autostradă la kilometrul 103.
„Precizăm că pe parcursul zilei s-au produs mai multe evenimente rutiere în care diferite autovehicule au derapat din cauza zăpezii, însă acestea au fost scoase rapid pe banda de urgenţă, astfel că traficul nu a fost afectat. Nu au rezultat victime în urma coliziunilor, doar pagube materiale”, anunţă Infotrafic.
Şoferilor li se recomandă să nu plece la drum fără a avea autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să circule cu viteză redusă, să folosească în principal frâna de motor şi să acorde o atenţie deosebită tuturor manevrelor efectuate în trafic.
Sursa: www.realitatea.net