Un oficial de la Casa Albă a confirmat faptul că preşedintele american a solicitat acest apel, la care vor participa Canada, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Marea Britanie, alături de liderii UE şi ai NATO.

 

Nu a fost publicată o agendă foarte specifică a discuţiei, dar este de presupus că Joe Biden îşi va informa aliaţii asupra ultimelor evoluţii privind acumularea de trupe ruseşti şi a scenariilor anticipate de evoluţie a crizei, aşa cum preşedintele american a făcut frecvent în ultime perioadă. Ieri, Biden a declarat că “fiecare indiciu pe care îl avem este că ruşii sunt pregătiţi să intre în Ucraina, să atace Ucraina. Din informaţiile noastre, credem că se va întâmpla în zilele următoare.”

 

Prezenţa la întâlnire a Poloniei şi a României, ţări în care sunt desfăşurate componente ale scutului antirachetă, ar putea avea legătură şi cu răspunsul scris dat ieri de Moscova către SUA. În acesta se arată că “măsurile de verificare reciprocă propusă de partea americană în legătură cu complexele Aegis Ashore din România şi Polonia, precum şi unele obiective din partea europeană a Rusiei, pot fi luate în considerare în continuare”.

 

După ce ministrul român de Externe a invitat Rusia să viziteze baza de la Deveselu pentru a se convinge că aceasta nu găzduieşte decât rachete defensive, reprezentanţi ai Rusiei au declarat iniţial că nu sunt interesaţi de o astfel de acţiune, deoarece rachetele de interceptare pot fi rapid înlocuite.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro