Trei persoane au fost prinse în flagrant, luni, în Dolj, în timp ce primeau bani pentru eliberarea unui certificat fictiv de vaccinare anti-Covid. Este vorba despre un medic, un ambulanţier şi un intermediar, potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie.
Ulterior, luni după amiază au fost efectuate 6 percheziţii, dintre care 4 la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie şi o clinică medicală la care acesta lucra.
La percheziţii au fost găsite sume considerabile de bani în lei şi valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum şi adeverinţe de vaccinare anti-Covid.
Cei trei racolau clienţi dispuşi să ofere între 100 şi 250 euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără vaccinare reală.
Astfel, din august 2021 şi până în prezent, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă.
Cum procedau cei trei
Potrivit DGA, doritorii erau racolaţi de intermediari, care le preluau documentele de identitate şi le trimiteau către ambulanţier. Acesta le direcţiona către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date şi elibera adeverinţa de vaccinare.
Din banii oferiţi cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar îşi oprea o mică parte, iar restul era împărţit de către ambulanţier şi medic.
De altfel, în cursul zilei de luni, înainte de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid.
Medicul de familie, ambulanţierul şi unul dintre intermediari au fost reţinuţi, urmând ca în cursul zilei de azi, aceştia să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: www.digi24.ro