Marcel Ciolacu, liderul PSD, a afirmat că există două propuneri în privinţa certificatului Covid, una dintre ele este chiar rescrierea proiectului de lege, urmând ca ministrul Sănătăţii să îl finalizeze în următoarele două zile. Mai mult, Ciolacu se aşteaptă ca noua propunere să treacă prin Parlament, până la finalul anului. Importanţa unui astfel de document este mare, chiar dacă pentru moment, numărul de noi cazuri de infectare Covid este în scădere.

 

„Sunt două propuneri: să venim cu un nou act normativ pe care domnul Rafila nu l-a finalizat până acuma, dar în 48 de ore îl va finaliza şi se va discuta. Categoric va exista o propunere, până la sfârşitul anului, să treacă prin Parlament”, a declarat Ciolacu, la Parlament, după şedinţa de coaliţie, de luni.

 

Medicul Adrian Wiener, despre certificatul verde. „Este o reţinere din partea PSD-ului”

 

De altfel, acesta a subliniat că respingerea proiectului de lege privind certificatul verde ar trebui să fie un semnal de alarmă a faptului că acesta a fost „scris prost”, aşa cum afirmase Rafila la finalul lui octombrie.

 

„Momentan, proiectul din Parlament nu a trecut nici de Senat, a căzut la Senat, deci înseamnă că există un semnal. Domnul Rafila a venit cu o nouă propunere, ceva de prevenire şi când să se introducă acest certificat verde. Îl lăsăm pe domnul Rafila să răspundă exact. Există două variante: să se meargă pe acest proiect de lege, sau pe noul act normativ care se va discuta în coaliţie”, a mai spus Ciolacu, adăugând că introducerea certificatul verde este „prioritară pentru această coaliţie”.

 

Liderul PSD a evitat să precizeze care este opţiunea sa cu privire la implementarea unei astfel de măsuri. „Eu am făcut un apel către toţi oamenii politici să se abţină în domeniul pandemiei şi nu aş dori ca eu să încalc această regulă”, a explicat Ciolacu, şeful Camerei Deputaţilor.

 

 

 

 

Sursa: www.zin.ro