Atât persoanele vaccinate, cât şi cele nevaccinate au descris o serie de tulburări care au apărut după Covid.
Cu toate acestea, formele cele mai grave continuă să apară în rândul persoanelor nevaccinate, deşi, conform studiilor, şi cei vaccinaţi pot rămâne cu tulburări neurologice, pe care specialiştii le-au denumit brain-fog.
Sechelele apar şi după o formă foarte uşoară a bolii, indiferent de vârsta pacientului
Un reportaj publicat de Digi24 a descris simptomele unei persoane de 24 de ani care a trecut printr-o formă uşoară de COVID.
După ce s-a vindecat, a rămas cu o serie de sechele, de care încearcă să scape, cu ajutorul unor specialişti în medicină de recuperare.
Alexandra: “Oboseală foarte mare, dificultăţi respiratorii, puterea de concentrare dispăruse. Înainte, simţeam că mă concentrez mult mai tare, dar după boală, nu. Cum v-am spus, oboseam foarte tare. După un control, medicii mi-au prescris un tratament cu masaj, kinetoterapie. Cu ajutorul lor am reuşit să fiu ca înainte”.
Viaţa după infecţia cu Covid: pacienţii recuperaţi după o formă severă a bolii au rămas cu sechele grave
Doctorul Edis Mustafa este specialist în medicină de recuperare şi reabilitare medicală. A avut COVID şi înţelege mult mai bine prin ce trec pacienţii săi.
Chiar şi cei care fac o formă uşoară a bolii pot rămâne cu sindromul brain-fog, mai arată sursa citată.
Boala îi afectează şi la nivel psihic pe pacienţii care se recuperează, fiind nevoie de un tratament de specialitate.
“Studiile spun că o treime din cei care trec prin infecţia cu COVID, vaccinat sau nevaccinat, pot dobândi aceste tipuri de sechele. acestea includ tulburări de concentrare, memorie şi aşa mai departe. Afectează, din păcate, întreg corpul uman, începând de la firul de păr, până la unghii, piele şi aşa mai departe”, a explicat Dr. Edis Mustafa, specialist medicină de Reabilitare medicală.
Sursa: www.zin.ro