Poliţiştii de la transporturi, cu sprijinul altor forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au efectuat 221 de percheziţii, în 34 de judeţe şi în Bucureşti, la o grupare bănuită că ar fi  falsificat, prin contrafacere, diplome de studii şi certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat. Acţiunea s-a desfăşurat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi fals material în înscrisuri oficiale.

 

Din cercetări a reieşit că mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare, care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii şi certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat.

 

În urma percheziţiilor, au fost descoperite 346 de înscrisuri, reprezentând diplome de studii, certificate de absolvire, certificate de calificare profesională, suplimente, foi matricole, traduceri legalizate, licenţe de pescuit, autorizaţii de pescuit calcan şi atestate, susceptibile a fi contrafăcute, precum şi un revolver şi 59 de cartuşe cu bile metalice, deţinut ilegal.

 

 

 

 

Sursa: www.prahovainfo.ro